joi, 24 octombrie 2013

Salată de paste -penne

O salată rapidă cu paste și friptură reciclată! Nimic nu se pierde, totul se transformă! =))


Timp de pregătire: 15 minute
Grad de dificultate: minimus

Avem nevoie de:

  • 500 grame Penne;
  • un borcan de gogoșari murați;
  • 350 grame maioneză light;
  • 2 linguri iaurt grecesc;
  • 300 grame friptură porc/pui;
  • condimente pentru spaghete;
  • ulei de măsline;
  • jumătate de lămâie;
  • sare.
Pasul 1: Se fierb pastele în apă cu sare după instrucțiunile de pe ambalaj, se dau printr-un jet de apă rece și se scurg foarte bine!


Pasul 2: Se taie în cuburi friptura ce se trage prin frigider.


Pasul 3: Se taie și gogoșarii cuburi.


Pasul 4: Se amestecă într-un castron încăpător toate ingredientele de mai sus!


S-aveți poftăăăă!


duminică, 20 octombrie 2013

Tort de clătite

Pentru cine iubește clătitele vă ofer ceva bun, bun, bun, bun, buuuuuuuunnnn!!!



Timp de pregătire: o oră
Grad de dificultate: pufos

Avem nevoie de:

  • clătite;
  • o găletuță de cremă de brânză de vaci simplă-eu am luat de la Lidl;
  • 4 plicuri zahăr vanilat;
  • 1 borcam gem de zmeură;
  • 3 batoane de Mars;
  • fulgi de ciocolată pentru ornat.
Să purcedem!

Pasul 1: Se pregătesc cam 15 clătite. Cea simplă și rapidă rețetă am găsit-o aici: http://www.retetecalamama.ro/retete-culinare/retete-diverse/o-reteta-simpla-de-clatite.html . Mulțumesc doamna Laura!


Pasul 2: Se amestecă într-un castron crema de brânză cu pliculețele de zahăr vanilat.

Pasul 3: Se taie în cuburi egale batoanele de Mars.


Pasul 4: Se asamblează tortul așa: clătită, cremă de brânză, 6-7 cubulețe de Mars. 


Apoi clătită, o lingură gem de zmeură, clătită.


Și apoi iar cremă de brânză și tot așa până se termină clătitele!

Se ornează cu crema de brânză și cu ciocolată rasă sau ce doriți! Se dă la frigider pentru câteva ore!


E cam bun!

S-aveți poftă!

joi, 10 octombrie 2013

Chifteluțe de dovleac cu brânză

Noh că tăt îi sezonul de ludaie aka dovleac, vă propun niște chifteluțe buuune!


Timp de pregătire: 30 min
Grad de dificultate: alunecos

Avem nevoie de:
  • 1 kg dovlecel verde;
  • 1 morcov;
  • 150g brânză tare;
  • 3 ouă;
  • busuioc, cimbru;
  • 2 linguri făină;
  • 4 linguri pesmet;
  • ulei, piper alb, sare.
Pasul 1: Se rade pe răzătoarea mică dovlecelul spălat și morcovul! Dacă dovleacul are semințe, acestea se scot și se aruncă! Se strânge bine în mâini pentru a ieși apa și se mai lasă 10 minute la scurs după care se repetă operațiunea! Se rade și brânza pe răzătoarea mică!

Pasul 2: Se amestecă dovlecelul ras și stors cu morcovul, brânza, ouăle, busuiocul, cimbrul, făina, pesmetul, o lingură de ulei, piper și sare! Se obține o compoziție ce se poate modela. Atenție! Dacă e prea umedă, se mai adaugă pesmet sau făină!

Pasul 3: Se prăjesc într-o tigaie cu ulei foarte bine încins, până se rumenesc și nu se descompun! Se scot pe un șervețel de bucătărie!


Sunt demențiale atât calde cât și reci!

S-aveți poftă!